Politici europene referitoare la dizabilitate şi Poziţia persoanelor cu dizabilităţi

Obligaţia Modelului Social

Politica Comunităţii Europene referitoare la dizabilitate este construită pe explicarea obligaţiei la modelul social al dizabilităţii. Ca o condiţie a Departamentului Unităţii de Integrarea a Persoanelor cu Dizabilităţii de la Comisia Europeană:

CE privește dizabilitatea ca un rezultat al interacţiunilor dinamice dintre o persoana şi mediu, incluzând construcţiile sociale, care duc la discriminare şi stigmatizare. Este mediul care ar trebui adaptat pentru fiecare persoană, incluzând persoane cu dizabilităţi, prin scoaterea barierelor. (Goelen 2005)

Aceasta, duce la obligaţia unei apropieri bazate pe drepturile persoanelor cu dizabilităţi.

Dizabilitatea se bazează pe rezultate corecte iar discriminarea ar trebui eliminată. Politicile dizabilităţii ar trebui să urmeze o incluziune socială şi o apropiere individualizată: dreptul de a avea acţiuni suplimentare care determină accesul la drepturi, adică oportunităţi egale.  (Goelen 2005)

Bazele legale

Bazele legale pentru acţiunile CE este aceasta oferită de Articolul 13 al Tratatului European, ce datează din 1999, şi care permite Consiliului European să „poată acţiona pentru combaterea discriminărilor bazate pe sex, origine etnica sau rasială, religie sau credinţa, vârsta şi orientare sexuală”  (Goelen 2005).

A fost exprimată în diferite forme, cum ar fi Carta Drepturilor Fundamentale şi, spre exemplu, în comunicatul Comisiei „Spre eliminarea barierelor Europei pentru persoanele cu dizabilităţi” (2000a).

Acţiunea împotriva discriminării

Directiva Comisiei Europene împotriva discriminării la nivel de religie sau credinţă, vârstă şi orientare sexuală, interzice discriminarea prin standarde minime care sunt aplicate de-a lungul Uniunii Europene. Legile naţionale determină forma exactă a implementării şi statele membre pot impune mai multe cerinţe dacă doresc, iar aceasta Directivă este doar un nivel de bază.

Directiva solicită angajatorilor (şi celor care furnizează cursuri) să ofere „acomodare rezonabilă” pentru nevoile persoanelor cu dizabilităţi. Astfel, obligaţia pentru angajatori şi cei care oferă cursuri nu este absolută: de exemplu, ei nu trebuie să plătească costurile acestor afaceri sau să accepte disturbări severe de la programele lor de instruire pe care le oferă. Directiva determină înţelegerea corectă a celor mai multe modificări necesare şi care fac ca „acomodările rezonabile” să îmbunătăţească poziţia pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilităţi.

În principiu, statele membre ale CE ar trebui să folosească legea antidiscriminării din Decembrie 2003, dar în practică ei au cerut o extensie până în 8 decembrie 2006. Statele membre care au aderat în 2004 au trebuit să aibă aceasta legislaţie; legislaţie ce a fost cerută şi Bulgariei şi României, cele mai noi state care au aderat în 2007.

Statele membre care nu îndeplinesc obligaţiile pot fi chemate în instanţă la Curtea Europeana de Justiţie de către Comisia Europeană. Un individ care nu poate să se redreseze deoarece guvernul naţional nu a introdus legislaţia ar trebui sa obţină o compensaţie de la acel guvern. Acest proces cu multe stagii poate dura câţiva ani până va ajunge să fie implementat corect în toate statele membre.

Implicaţii pentru Educaţie şi Instuire

Strategia Dizabilităţii UE permite șanse egale la educaţie de calitate şi învăţare pe tot parcursul vieţii. Aceste două arii permit persoanelor cu dizabilităţi să participe activ în societate şi să-şi îmbunătăţească calitatea vieţii. Cei care oferă instruire vocaţională şi educaţie adulţilor au obligaţii echivalente faţă de angajatori în termenii evitării discriminării directe şi indirecte.

Pentru mai multe informaţii vizitaţi EU Disability Action Plan

Apasati aici dacă doriţi să descărcaţi o copie completă a Înţelegerea dizabilităţii – ghid de bune practici

Intoarceti-va la meniul Intelegerea Dizabilitatii - ghid de bune practici