Există două modele principale ale dizabilităţii: Modelul medical şi Modelul social.

Modelul medical

În sistemul medical, oamenii cu dizabilităţi sunt definiți de boala lor sau condiția lor medicală. Modelul medical privește dizabilitatea ca o problemă individuală. Promovează modul de privire a persoanelor cu dizabilităţi ca dependenți şi având nevoie de tratament sau să fie îngrijiți şi justifică astfel calea prin care persoanele cu dizabilităţi au fost excluse sistematic din societate. Persoana cu dizabilităţi este problema, nu societatea. Controlul locuinței este realizat de profesioniști, iar alegea pentru a locui singur este limitata de opțiunile oferite şi aprobate de un expert care “îi ajută”.

Modelul Medical este cel mai bine descris prin referire la Clasificarea Internațională a Deteriorărilor, Dizabilităţilor şi Handicapurilor realizată de către Organizația Internațională a Sănătăţii în 1980. Clasificările se fac ținând cont de următoarele distincții:

Deteriorările sănătăţii sunt “orice pierdere sau anormalitate psihologică, fiziologică sau structura anatomică sau funcționare”

Dizabilităţile sunt “orice restricție sau lipsă (rezultat dintr-o deteriorare) a abilității de a realiza o activitate într-o manieră sau ținând cont de ceea ce este considerat normal pentru un individ”.

Diagrama Modelului Medical

Modelul medical ţine cont de ceea ce o persoană poate face:

Persoanele cu dizabilităţi resping acest model. Ei spun ca acest model a dus la scăderea respectului propriu, nedezvoltarea abilităților vieții, educație slabă şi un grad mare de neangajări. Pe deasupra, toți recunosc că Modelul Medical duce la ruperea legăturilor naturale cu familiile, comunitatea şi societatea în general.

Modelul social

Între 1960 şi 1970 grupuri noi formate din persoane cu dizabilităţi au început să aducă schimbări în modul în care erau tratați sau priviți de societate. Definițiile alternative date dizabilităţii sau deteriorărilor de sănătate au fost dezvoltate şi formează baza a ceea ce este cunoscut ca Modelul Social.

Deteriorările de sănătate este limitarea funcțională a individului cauzată de o deteriorare fizică, mentală sau senzorială.

Dizabilitatea este o pierdere sau limitare a oportunităților de a lua parte la viața normală în comunitate la un nivel egal cu alții şi datorat unor bariere fizice sau sociale (Barnes 1994:2)

Dizabilitatea nu mai este văzută ca o problemă individuală ci ca un fapt social cauzat de politică, practică, atitudini şi/sau mediul înconjurător. De exemplu, un utilizator de scaun cu rotile poate avea o dizabilitate fizică dar apare absenţa rampei care nu îi permite accesul în clădiri. Cu alte cuvinte, factorul dizabilităţii este un mediu inaccesibil.

Mișcarea persoanelor cu dizabilităţi consideră că, “cura” problemei referitoare la dizabilitate se afla în restructurarea societăţii. Ca şi “cura” medicală, care se centrează pe indivizi şi deteriorările lor, aceasta este un scop realizabil şi de care poate beneficia toată lumea. Acest lucru sugerează că dezavantajul individual sau colectiv al persoanelor cu dizabilităţi este datorat unei forme complexe a discriminărilor instituționale ca fundament al societăţii noastre, alături de sexism, rasism sau homofobie.

Modelul social se centrează pe ridicarea barierelor sociale, mai degrabă decât pe ‘cura’ persoanelor care au probleme de sănătate:

Modelul Medical vs. Modelul Social

Apasati aici dacă doriţi să descărcaţi o copie completă a Înţelegerea dizabilităţii – ghid de bune practici

Intoarceti-va la meniul Intelegerea Dizabilitatii - ghid de bune practici